miercuri, 8 decembrie 2010

Pe sub arhitectura impresionanta a amintirii tale..

Pe drumul pe care eu il aleg..acum...nu mai e nimic.nici macar nimicul ala ametitor care era atunci cand ne pierdeam pe sub saltele de vise tari..ce ne-ar fi dus pana la rascrucea aceea de drumuri in care ni se parea ca atingem raiul cu buricele degetelor inghetate de respiratiile pinguinilor-ne faceau cu ochiul- pe care ii adoram-in cesti de cafea neagra aburinda..intr-o dimineatza de august care nu are nicio semnificatie pentru mine-caci tu...multe dimineti de august ai pierdut cu asa zisa a 2`a jumatate.si eu refuz.. sa ma gandesc?!
Caci e greu sa-ti dai seama ce trotuare pangaresti cu amagirea ta..
cate balti ai murdarit cu fosnetul stirb al vocii tale?
si cate minute ai jerpelit purtandu-le pe drumuri ce nu duceau nicaieri?..numai din dorintza turbata de a-ti flata orgoliul-acum,inexistent-iti dai si tu seama..
ca nimic nu se compara cu o mana calda lipita de gura-ti ca o eticheta agatata de fruntea preodusului expirat..
Pe sub arhitectura impresionanta a amintirii tale imi pierd pasii cand grabiti cand domoli sau lenesi-poti sa le zici..intr-un prezent obscur,care loveste din toate partile cu imagini sterse..cu reflexiile in vitrine ale unor doi cersetori ba de dragoste ba de liniste ..cand plural cand singular caci uneori se rataceste doar o pereche de suflet. suna bine asta.
..in multitudinea de tragedii cotidiene cu iz de penibilitate imi nimicesc existentza in picioare si sorb lacoma veninul lacrimilor tale care niciodata-dar chiar niciodata -nu-mi picura pe trupul ars de ploi si racorit de soare.dar e frumos sa ma mint ca nu-s un minus insignifiant in viatza ta.sau un plus? ..la fel.
..nisipul geme sub talpile mele-sau cel putin asta imi imaginez- cand nu sunt si niciodata nu vor mai fii urmele pe apa ale pasilor tai. asa ai putea sa ma reduci la tacere.pentru eternitate.
dar asta iti doresti cu adevarat?

..sa ma pierd sub arhitectura impresionanta a amintirii tale?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu